Cei care doresc să se lase de fumat ar putea să îşi cumpere compensat plasturi cu nicotină şi alte medicamente, Ministerul Sănătăţii intenţionând să facă achiziţie publică pentru aceste produse, începând din acest an, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică.

Un proiect de ordin privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016 a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit proiectului, Ministerul Sănătăţii va cumpăra, în 2016, prin achiziţie publică centralizată, medicamentele necesare combaterii consumului de tutun. Printre acestea sunt şi plasturii transdermici cu nicotină.

Noul proiect prevede asigurarea unor stocuri adecvate şi continue de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea, necesare derulării programelor naţionale de sănătate publică.

 În plus, este prevăzută participarea mai multor specialişti din rândul informaticienilor, chimiştilor, biologilor, managerilor publici, experţilor în ştiinţele comunicării etc. la asigurarea asistenţei tehnice şi managementului programelor naţionale de sănătate publică.

Proiectul mai prevede organizarea şi desfăşurarea unui program pilot pentru prevenirea apariţiei tulburărilor de alimentaţie şi a altor tulburări asociate la copii şi adolescent în judeţele Dolj, Iaşi, Sibiu, Bihor, Vâlcea şi în Bucureşti şi revizuirea activităţilor din cadrul Programului naţional de sănătate mintală, incluzând instruirea personalului din centrele de sănătate mintală, includerea unui număr de şase unităţi sanitare noi în lista unităţilor sanitare în cadrul cărora se realizează activităţi de terapie ocupaţională.

Bugetul total alocat în 2015 celor şase programe naţionale de sănătate publică este de 778.553.000 de lei.

Programele naţionale de boli transmisibile au primit 477.258.000 de lei (128.073.000 lei pentru vaccinare, 323.871.000 lei pentru supravegherea şi controlul infecţiei HIV, 20.258.000 lei pentru supravegherea şi controlul tuberculozei, 905.000 lei pentru supravegherea şi controlul infecţiilor intraspitaliceşti şi monitorizarea utilizării antibioticelor)

Programele naţionale de boli netransmisibile au primit 141.497.000 lei (din care subprogramul de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană - 109.754.000 lei, subprogramul de transplant de celule stem - 15.661.000 lei, subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer - 2.081.000 lei, depistarea precoce a cancerului de col uterin - 10.580.000 lei, programul naţional de sănătate mintală -1.488.000 lei, programul naţional de boli endocrine-1.016.000 lei, programul naţional de tratament pentru boli rare - 700.000 lei).

Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului a avut alocaţi 28.321.000 de lei, Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate - 1.734.000 de lei şi Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă - 1.763.000 de lei.

Programul naţional de securitate transfuzională a avut un buget de 127.980.000 lei.

 

sursa:mediafax.ro

 

Articole asemănătoare
Economic
  • Vineri, 23 Iunie 2017
  • De Mihai Popescu

Energia electrică se scumpește de la 1 iulie

Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu până la 8% de la 1 iulie, potrivit deciziei de joi a Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în...