fitbit founders

Fitbit, compania producătoare de dispozitive wearable, creşte de la an la an, cu 149% mai precis. În 2015 compania a avut venituri de 711.6 milioane de dolari, scrie site-ul wearable.com.

Totul a început în 2007. Fitbit a fost creată de James Park şi Eric Friedman, oamenii care au văzut potenţialul în utilizarea senzorilor în dispozitive mici, purtabile. Au reuşit să obţină o finanţare de 400.000 de dolari, dar nu era îndeajuns, aşa că au mers de la un investitor la un altul cu o cutie de lemn unde erau ascunse o plăcuţă cu circute şi senzori.

În 2008, după prezentarea de la TechCrunch, Park şi Friedman sperau să primească 50 de precomenzi. Într-o singură zi au primit 2.000.

Compania a lansat primul dispozitiv la finalul anului 2009, livrând în jur de 5000 de unităţi şi au mai primit alte 20.000 de comenzi.Pentru următorul pas au mai obţinut o finanţare de la Brad Field şi s-au parteneriat cu Best Buy pentru a-şi vinde produsele în magazinele retailerului american.

De-a lungul anilor, produsele au primit noi senzori şi noi funcţionalităţi, iar Fitbit a vândut doar anul trecut 21,4 milioane de dispozitive. Potrivit CNN, compania valorează acum 8 miliarde de dolari.

sursa: businessmagazin.ro