- Publicitate -

Mărturia unei fete de 14 ani obligată să se prostitueze în Londra. Cine sunt capii rețelei destructurată de DIICOT Ploiești

romeli-petre.jpgApar detalii înfiorătoare despre modul în care opera rețeaua de traficanți de persoane și proxeneți pe teritoriul Marii Britanii și care a fost destructurată de procurorii DIICOT Ploiești, cu sprijinul ofițerilor BCCO și al polițiștilor londonezi.

- Publicitate -

Rețea de traficanți de persoane destructurată de procurorii ploieșteni. Fete obligate să se prostitueze în Londra

Potrivit presei britanice, printre victimele rețelei se numără și o minoră care în momentul în care a fost racolată avea doar 14 ani. 

Ea a declarat anchetatorilor că a fost abuzată fizic și psihic de membrii rețelei care o amenințau constant că familia ei va avea de suferit în cazul în care nu cooperează cu ei și refuză să se prostitueze. Aceasta a mai declarat că ajunsese să aibă până la 15 clienți pe zi.

Fata, care acum are 15 ani, a mai declarat că era bătută constant și trasă de păr, agresorii umplându-i corpul de vânătăi.

Ancheta în cazul româncelor obligate să se prostitueze în zona Paddington din Londra a pornit de la declarația unei femei, victimă a rețelei, care a reușit să fugă dintr-un bordel din Paddington și care a alertat Poliția.

Aceasta a declarat autorităților că a fost atrasă în Londra cu promisiunea că va lucra la restaurant, dar în final a ajuns să practice prostituția pe străzile din Paddington. 

- Publicitate -

În total nouă fete au fost victimele rețelei de trafic de persoane și prostituție. Capii rețelei sunt: Romelia Radu în vârstă de 32 de ani, Petre Niculescu 39 de ani și George Mărăcineanu 47 de ani

foto: Petre Niculescu și Romelia Radu

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Ploieștean ucis cu lovitură în față, pentru că unui alt șofer ”nu i-a plăcut” cum parcase victima. Agresorul a fost arestat la 5 luni...

La data de 27 martie, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Prahova au...

A fost eliminată ”taxa pe soare” pentru prosumatorii de energie. Ministerul Energiei anunță scăderi de tarife pentru consumatori

Guvernul a adoptat, joi, Ordonanţa pentru modificarea şi completarea OUG 27/2022 prin care este eliminată taxa pe soare pentru prosumatori. Prin această ordonanță se...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Ploieștean ucis cu lovitură în față, pentru că unui alt șofer ”nu i-a plăcut” cum parcase victima. Agresorul a fost arestat la 5 luni...

La data de 27 martie, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Prahova au...

A fost eliminată ”taxa pe soare” pentru prosumatorii de energie. Ministerul Energiei anunță scăderi de tarife pentru consumatori

Guvernul a adoptat, joi, Ordonanţa pentru modificarea şi completarea OUG 27/2022 prin care este eliminată taxa pe soare pentru prosumatori. Prin această ordonanță se...

O asociație din Câmpina oferă recompense de mii de lei celor care vor denunța tentativele de mită electorală

O asociație civică din Câmpina recompensează cu 3000 de lei persoanele care se vor implica activ în deconspirarea tentativelor de mită electorală la alegerile...

Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploiești face angajări din sursă externă

Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploiești face angajări din sursă externă. Instituția a prelungit până pe data de 7 aprilie inclusiv termenul de înscriere al ...

Încep lucrările de dezinsecție în Ploiești

Coral Impex SRL anunță că în perioada 2015 aprilie va presta servicii de dezinsecție în Municipiul Ploiești pentru combaterea țânțarilor în spațiile verzi, parcuri...
Emisiuni
- Publicitate -

S-a anunțat decizia finală în cazul propunerii de închidere a supermarketurilor în weekend

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat ce decizie s-a luat în ceea ce privește propunerea comercianților mici și mijlocii ca supermarketurile să fie închise în...

Sute arbori vor fi plantați în apropiere de Ferma Dacilor, în memoria celor dispăruți în tragedia de pe 26 decembrie

Tragedia produsă în a doua zi de Crăciun a anului trecut, la Ferma Dacilor, a stârnit reacții diverse față de motivele pentru care s-a...

Decizii de ultimă oră privind taxele și impozitele locale la Ploiești [LIVE]

Consilierii locali sunt convocați, astăzi, la o ședință ordinară, pe ordinea de zi peste 70 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără și majorarea ...

Pregătiri intense pentru Campionatul Mondial Școlar pe echipe, ce se va desfășura în luna iulie, la Ploiești

O nouă etapă Șah în Școală și în Mall a fost sărbătorită la Ploiești Shopping City unde au participat nu mai puțin de 137...

Iulian Dumitrescu rămâne sub control judiciar

Procurorii DNA au dispus astăzi prelungirea măsurii controlului judiciar  cu încă 60 de zile față de Iulian Dumitrescu, președintele suspendat al Consiliului Județean Prahova. Iulian...
Emisiuni
- Publicitate -