viol-padure.jpg

O femeie în vârstă de 61 de ani din satul Piatra, comuna Cocorăștii Colț, a trecut joi dimineață prin momente groaznice. Femeia a fost violată într-o pădure de un bărbat cu 16 ani mai tânăr.

Femeia plecase de dimineață cu vaca la păscut și a ajuns în pădurea de la marginea vechiului pod din Stăncești, care în urma cu mai bine de 10 ani făcea legătura cu DN1 A. 

Aici a fost acostată de un bărbat pe care nu-l mai văzuse până atunci și care se deplasa cu bicicleta spre drumul național. Femeia a fost obligată de acesta să întrețină raporturi sexuale, iar după consumarea faptei autorul violului și-a văzut de drum. 

În jurul orei 11.00 femeia a ajuns acasă și a povestit fiului ei prin ce a trecut. Acesta a alertat autoritățile care în scurt timp l-au depistat pe autorul faptei, un bărbat în vârstă de 45 de ani din comuna Cojasca Dâmbovița.

Făptașul a fost reținut urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă. 

 

Articole asemănătoare