demolare-cladire.jpg

Istoria marilor coloși industriali din Prahova include și dezastrul de la renumita fabrică de lapte din Ploiești. Vorbim astăzi de SC Prola SA, construită în urmă cu mai bine de șase decenii.

6 mai 2017... Strada Șoseaua Vestului, o principală arteră de circulație din Ploiești, traversată zilnic, de la un capăt la altul, de mii de autoturisme. Aproape de intersecția Ghe. Grigore Cantacuzino - Șoseaua Vestului, pe vremuri era amplasată, pe partea dreaptă cum mergi spre Gara de Vest, vestita fabrică de lapte Prola. Chiar la poarta fabricii era amplasat un mic magazin de desfacere, unde înghețata Polar, faimoasă pe timpul lui Ceaușescu, se vindea cu numai 0,25 lei. La parterul a câtorva blocuri scorojite, pline de antene parabolice, câteva persoane stau la scară. Din vorbă în vorbă, nea Vasile, un bărbat la vreo 70 de ani, își aduce aminte cum a început declinul renumitei fabrici de lapte Prola. Acum, povestește fără regrete, deși recunoaște că la data la care a fost închisă fabrica a fost unul dintre șomeri. Și-a găsit cu greu loc de muncă după închiderea firmei. Din operator de linie a devenit paznic de noapte la o societate situată în zona de est a Ploieștiului. A ieșit la pensie după ce vreo cinci ani a avut salariul minim pe economie.

Declinul

Fabrica de lapte Prola, construită în urmă cu mai bine de 60 de ani în zona de Vest a Ploieștiului, n-a reușit să reziste multă vreme după 1989.

Citește și: Istoria fabricilor care au devenit ruine. Blestemul de la Romfosfochim

Pe harta Prahovei terenurile au devenit, la câțiva ani de la Revoluție, o mega afacere imobiliară, de care unii au profitat din plin. Imediat după 1990, fabrica a accesat un credit pentru retehnologizare. Ratele, dobânzile și penalitățile au devenit rapid o piatră de gâtul fabricii care a intrat rapid în insolvență și, ulterior, a fost declarat falimentul. Pentru recuperarea datoriilor s-a vândut tot. Inclusiv utilajele de inox. Ce nu s-a vândut a ajuns la fier vechi... Ca peste tot, în locul construcțiilor comuniste, au fost ridicate clădiri de birouri, supermarket-uri, mall-uri sau blocuri de locuit. Afacerea imobiliară s-a dovedit, de altfel, o mină de aur, indiferent de ce societate vorbim, indiferent de cât de aproape sau de departe era prăpastia falimentului. Iar Prola, care producea lapte și produse lactate, nu a făcut rabat de la această regulă, chiar dacă aici era cea mai importantă linie de producere a lactatelor din Prahova. Ca în multe cazuri și soarta ei a fost pecetluită în perioada anilor 2000.

Înghețata lui... Polar

Pe vremuri, în perioada anilor 1975-1980, la poarta fabricii de lapte exista un magazin de desfacere, extrem de bine poziționat pe piață. Laptele și produsele lactate încă se mai găseau la liber. Doritorii puteau încheia chiar un contract prin care exista posibilitatea de livrare zilnică, la domiciliu, a sticlelor cu lapte. Prin oraș bântuiau non-stop câteva mașinuțe gri, cu ajutorul cărora erau distribuite lactatele. Iar la Ploiești existau numeroase magazine unde puteai comanda, cu doar câteva zeci de lei, meniuri pe bază de lapte.

Citește și: Ruinele fostului Extrapan, cea mai mare fabrică de pâine din Prahova – FOTO, VIDEO

La subsolul fostului magazin Mercur era, de altfel, zona în care cu 2,5 lei puteai avea o porție mare de mămăliguță cu smântână și ouă ochiuri. La parterul unui bloc din zona actualului pasaj pietonal Nichita Stănescu în anii 1980 se vindea cea mai bună sana din Prahova, dar și chefir cu fructe, smântână și unt de calitate. Pe la sfârșitul anului 1985 deja începuse criza, pe primul loc fiind aprovizionarea imensului București, unde laptele și smântâna, dar și alte produse din lapte, erau la discreție.

La Ploiești însă pentru o sticlă cu lapte se stătea la rând, încă de la primele ore ale dimineții. La parterul magazinului de la Lămâița, situat în zona blocurilor turn, cozile se formau pe două rânduri. Pe scara blocului era un lucru obișnuit ca, la primele ore ale dimineții, să se audă zăngănitul navetelor cu sticle de lapte. Sacoșa cu două-trei sticle goale de lapte, așezată frumos lângă peretele magazinului era ceva obișnuit. Sticlele de lapte nu se furau, nu se spărgeau, iar coada de sacoșe se respecta cu strictețe.

„Se stătea la coadă pentru orice, inclusiv pentru lapte. Așa ne începeam ziua. Când nu puteam ajunge eu stătea vecina. Pe vremea acea era altfel viața. Nu exista să nu-ți cunoști vecinii. Acum, vezi că intră pe scara blocului o persoană și nu știi dacă este vecinul tău sau o persoană străină. S-a pierdut mult, mai ales din punct de vedere uman. Nu te mai salută nimeni. Copiii noștri nu vor mai socializa la scara blocului. Se întreabă dacă sunt bine pe internet. Și asta nu este bine. Despre Prola ce pot să spun? Avea puncte de vânzare nu numai la Ploiești, ci în tot județul. S-a ales praful și de spațiile comerciale, de tot”, spune Maria Tase, în vârstă de 72 de ani

Înghețata Polar era celebră. Lipsa dulciurilor din cofetării era compensată, spun nostalgicii, de înghețata de numai 0,25 de bani, ulterior de 0,75 de bani și, mult mai târziu, prin anii, 1988, de un leu.

Explozie controlată

Mulți spun că, pe lângă managementul dezastruos, concurența a fost fatală pentru societatea ploieșteană. Alții spun că la mijloc au stat interesele de ordin imobiliar și financiar.

După Revoluție au apărut problemele. Creditul financiar, girat chiar cu fabrica, a pus însă crucea pe mormântul societății Prola. Nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea a ceea ce fusese SC Prola SA.

După alți 13 ani de la Revoluție, clădirile societății au fost făcute una cu pământul. Nu fără zgomot, nu fără scandal... Ca un făcut, detonarea programată de pirotehniști a fost urmată de probleme. Patru blocuri și inclusiv biserica din apropiere, au fost afectate de suflul exploziei. Unii spun că a fost un blestem. Alții că a fost o pură întâmplare. Cert este că, după decenii de funcționare societatea producătoare de lapte și derivate din lapte a dispărut de pe harta Ploieștiului. În locul său a fost construit un supermarket...

 

Articole asemănătoare