Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

munti-pirita-romfosfochim.jpg

La vreo 15 kilometri de Ploiești, aproape de DN1B, pe raza localității Valea Călugărească, în drum spre satul Dârvari, călătorul are de-o parte și de alta a drumului priveliștea dezastrului produs după 1990: fostul Combinat Romfosfochim. O persoană nefamiliarizată cu zona ar putea crede că se află pe platourile de filmare pentru un film SF...

Scheletul unei clădiri se observă din depărtare. Cum cobori podul spre satul Dârvari asfaltul devine roșiatic. De-o parte și de alta a drumului se înalță munții de cenușă piritică. Pe terenurile fostului Combinat Romfosfochim nu vezi țipenie de om. Dincolo de un gard de peste un metru se zăresc munții de cenușă piritică...

2 mai 2017... Din DN1B se lasă în dreapta o șosea... Zona de case se termină repede. Urmează apoi un pod peste calea ferată, care pe vremuri era tranzitată de multe trenuri. Acum este goală. În depărtare nu se vede nici măcar un marfar. Pe vremea lui Ceaușescu, activitatea de aici era intensă. Șoseaua era plină de mașini de mare tonaj, iar zi și noapte trenurile formau șiruri lungi ... Combinatul Romfosfochim avea mii de angajați. Istoria lui bântuie încă în zonă. Mai întâi închis, apoi vândut, Combinatul se încăpățânează se rămână în memoria localnicilor prin haldele de pirită care sunt greu de urnit...

Fostele clădiri ale Combinatului au fost doborâte, după ce au căzut pradă hoților aflați în căutare de fier vechi. A mai rămas scheletul unei construcții imense, precum un dinozaur. Deși ne aflăm la începutul lui mai, termometrul din bordul autoturismului indică 27 de grade Celsius. Străbatem rapid drumul înconjurat de munții de pirită și ne îndreptăm spre satul Dârvari. La prima casă, doi bărbați și o femeie stau la poartă. Ne interesăm dacă mai locuiește în Dârvari vreun fost angajat de la Romfosfochim, care ne poate spune povestea combinatului de îngrășăminte. Unul dintre bărbați ne spune să mergem până la primul magazin de la poarta unei case.

„Sigur dați de cineva care a lucrat la Romfosfochim. Mai toți din sat au lucrat acolo”, ne spune omul bucuros că ne-a fost de folos.

„Nu mai e nimic acolo... Au rămas munții de cenușă piritică. Au trecut aproape trei decenii de când a fost închis combinatul dar munții au rămas tot acolo. S-a ales praful de tot”, ne spune o femeie din Dârvari, preocupată de treburile din gospodărie. Nu a lucrat la Romfosfochim dar tot îi pare rău că s-a ales praful de combinat.

La cimitir, cu lumânări, pentru Ceaușescu

„Vă spun, poate nu mă credeți, dar eu îi aprind o lumânare lui Ceaușescu... Mă duc la cimitir, aici, la noi în sat, și mă rog și pentru el... A dat de lucru la oameni... Pe vremea lui s-au construit fabrici și uzine... Te lua de pe stradă și te făcea om. Îți dădea un loc de muncă. Acum tineretul stă cu mâna întinsă la ajutorul social. Străinii ne-au transformat țara... Tinerii aleargă toată ziua la patroni pe 600 de lei și când vin acasă se scufundă tot în sărăcie. Au devenit slugi la privat”, povestește femeia dezamăgită.

 

20170502_135320.jpg

Fantomele trecutului

Câțiva metri mai încolo de casa femeii un mic magazin... La terasă sunt trei bărbați, toți în jurul vârstei de 65 de ani. Nea Ion, cu o șapcă ridicată pe frunte, privește în zare... Lângă el două cârje stau rezemate de perete. Devine atent când întrebăm de fostul Combinat Romfosfochim. A lucrat pe vremuri la Romfosfochim...

„Lucram 12 cu 24, la transpoarte. Erau peste 2.000 de muncitori la Romfosfochim. Marfa ajungea în toate țările. Nu ne întreba pe noi nimeni. N-aveam voie să intrăm la ingineri sau la directori... Producția era mare. Era azot, era sodă caustică... Acum e cenușă goală. Când bate vântul, toată cenușa e în Dârvari”, povestește omul frecându-și mâinile muncite.

 

„Lasă bre nea Ion că nu mai e ca acum câțiva ani. S-au mai potolit”, sare repede o femeie, care pe vremuri a lucrat și ea la Romfosfochim.

„Aveam salariu 1.700 de lei. Erau bani pe vremea aia. Lucram la trei schimburi. Era o armată de oameni care intra dimineața pe poarta Combinatului. S-a dus... S-a ales praful de tot”, povestește femeia, așezându-și ilicul.

„Tineretul? E vai și amar de el. Nimeni nu îi angajează”, spune femeia.

„Anul trecut aveam pensie de handicap de 320 de lei. Mi-a venit acasă o hârtie de la Ploiești că s-a redus pensia la 270 de lei. Păi e corect? Mi-a crescut mie piciorul taică să-mi ia din bani?”, se întreabă retoric nea Ion, poreclit al lui Băcârlea, după porecla tatălui.

Ochii i se umezesc repede și începe să plângă precum un copil. Un alt bărbat, așezat în colțul terasei, încearcă să-l îmbărbăteze: ,,Lasă măi nea Ion. Nu mai plânge. Eu când le spun la tinerii de astăzi ce a fost în trecut îmi zic că nu-i adevărat. Totul s-a închis. Zeci de fabrici”, spune omul care, după pensionare, s-a retras de la Ploiești la Dârvari...

Ne întoarcem în zona fostului Combinat Romfosfochim. Aerul este înecăcios, iar în cerul gurii simți gustul acid al prafului. Drumul este în continuare roșiatic... Dincolo de gardurile înalte de peste un metru, se zărește un câine slăbănog... Nu e țipenie de om... Nici la ghereta de la poartă nu e nimeni. Cât privești în zare se văd numai munții de cenușă piritică și scheletul unei clădiri imense...

20170502_142842.jpg

Dezastrul...

Aici, timp de trei decenii, Combinatul de Îngrășăminte Chimice Valea Călugărescă a primit comenzi de peste tot din țară. Agricultura înflorea sub tonele de chimicale, iar industria mergea ca pe roate pentru că existau comenzi gârlă.

Combinatul a luat ființă în urmă cu 115 ani. Mai întâi aici s-a făcut piatră vânătă, iar apoi, pe vremea lui Ceaușescu, a început producția de îngrășăminte. Industria era înfloritoare, iar inginerii chimiști erau de renume. Aici se produceau vreo 200 de sortimente de îngrășăminte, iar sacii de azotat se vindeau ca pâinea caldă la poarta combinatului.

„A fost pus și ăsta pe butuci! S-a dus pe apa Sâmbetei”, îmi răsună în minte cuvintele lui nea Ion. Prin 1954 se numea Uzina Chimică Petru Poni, iar în 1960 a devenit Combinatul de Îngrășăminte Chimice Valea Călugărească. După 1990 a fost privatizat, dar nu a rezistat mult.

Combinatul a fost construit strategic la ieșirea din localitate, pe câmpul dintre Valea Călugărească și Dârvari, însă rapid în zonă au fost construite case. Ca peste tot, și pentru Romfosfochim a existat anul 1997.

„A fost privatizat. L-au preluat italienii, spaniolii... Nu știm cine, că, deh, nu ne-a întrebat pe noi nimeni. Totul s-a întâmplat pe vremea lui Ciorbea. S-a auzit că o să-l închidă și a doua zi era închis. S-a bocit lumea prin sat când ne-a dat pe toți acasă. N-au fost proteste că ne-a prostit pe toți că vin străinii și ne angajează. Prin 2000 se auzea că vom fi bogați. Că s-a găsit aur în munții de pirită. Nu ne-a mai angajat nici Dracu”, spune un alt sătean prins de povestea fostului combinat.

Licitații, halde, bataluri și morți

Combinatul a intrat repede în lichidare judiciară din cauza datoriilor istorice. Trei ani mai târziu, haldele au fost preluate de Mega Company, o firmă de proveniență americană, iar clădirile au intrat în proprietatea SC Romfosfochim Active. Nimeni nu a reușit însă să pună în practică proiectul legat extragerea aurului din pirită. Combinatul n-a scăpat din calea hoților de fier vechi. Un tânăr din Pantazi a fost prins sub dărămăturile unei clădiri în timp ce căuta să facă rost de niște fier beton. A murit strivit de unul dintre pereții clădirii. A fost anchetă mare... 

„Vinovat a fost tot mortul, că toți au zis că n-avea ce să caute pe fostele terenuri ale Romfosfochim. Nimeni nu l-a plâns că murea de foame acasă”, povestesc oamenii când își aduc aminte de pățania din urmă cu peste zece ani.

La fel ca multe uzine și fabrici comuniste ale căror porți s-au închis după Revoluție, fostul Combinat Romfosfochim de la Valea Călugărească a fost ras de pe fața pământului. Chiar dacă au trecut aproape 20 de ani de când a fost pus lacătul pe poarta Combinatului de la Valea Călugărească haldele de pirită au rămas neclintite.

Speranțe...

Autoritățile locale de la Valea Călugărească sunt optimiste. În urmă cu câțiva ani în zonă s-a realizat un parc tehnologic și s-a pus accent pe ecologizarea zonei. Întreaga suprafață a fost preluată de un investitor străin.

„În locul unor bataluri s-a construit un parc de fotovoltaice și a început să fie cărată și pirita. Dar totul durează că sunt mii de tone de pirită. Noi ne dorim să scăpăm cât mai repede de munții de pirită”, ne-a povestit și viceprimarul comunei Valea Călugărească.

În zonă sunt planuri multe. Tot în zona fostelor terenuri ale Combinatului Romfosfochim s-ar dori realizarea unui adăpost de câini, în parteneriat cu Ploieștiul. Proiectul stagnează de mai bine de un an deși există disponibilitate din partea autorităților din Valea Călugărească.

În rest, la fostul Combinat Romfosfochim este liniște. Din când în când, pe drumul dintre Dârvari și Valea Călugărească mai trece câte o mașină. Șoferii merg cu geamurile închise ca nu cumva să inhaleze cenușile piritice... Este deja ora 15.00. Pe vremuri, la un megafon se anunța închiderea programului pentru schimbul unu. Mii de oameni ieșeau pe poarta fostului Combinat.

„Acum nu se mai văd nici fantomele trecutului. Lumea a uitat repede... Au rămas munții de cenușă piritică. Să dea Domnul să scăpăm de ei că parcă am fi pe altă planetă”, spune nea Ion, punând mâna pe una dintre cârjele rezemate de peretele magazinului. Bărbatul are ochii în lacrimi...

„S-a dus taică, s-a dus... A murit Combinatul Romfosfochim și toți l-am dus la groapă”, șoptește bărbatul ridicând privirea din pământ. Dă să plece însă se răzgândește repede. Colegul lui a început o altă poveste despre o altă fabrică închisă în Ploiești...

De-o parte și de alta a drumului se înalță munții de cenușă piritică. Pe terenurile fostului Combinat Romfosfochim nu vezi țipenie de om. Dincolo de un gard de peste un metru se zăresc numai munții de cenușă piritică...

20170502_142733.jpg