chirita

Drama soților Chiriță, cărora Protecția Copilului din Anglia le-au luat băiețelul cu forța din cauza unei vânătăi, s-a sfârșit. Mihaiela și Andrei, ajutați de avocatul lor, au reușit să învhingă sistemul în instanță. Darius, băiețelul lor în vârstă de 7 ani, s-a întors acasă după aproape trei luni de când a fost preluat de autoritățile britanice.

 Mihaela Chiriță a postat, în data de 1 februarie, un mesah pe contul de facebook, prin care anunță vestea cea mare.

"Multumim din suflet Domnului Avocat Emil Mihai Lixandru ,pentru succesul de azi! Un om cu un suflet mare si un avocat de succes,care a fost trimis de bunul Dumnezeu sa ne apere,protejeze si sa ne uneasca familia! Multumim din suflet bunului Dumnezeu care a fost alaturi de noi! Multumim tuturor oamenilor care s-au rugat pentru noi si ne-au fost alaturi!", a scris mama lui Darius pe facebook.

Coșmarul prin care au trecut cei doi prahoveni, stabiliți de aproape doi ani de zile într-un oraș din Anglia, a început în luna noiembrie, atunci cand asistenii sociali au decis să le ia copilul după o reclamație venită din partea directorului școlii unde învăța Darius.

Observatorulph.ro a publicat drama familiei Chiriță aici: Asistența socială ne-a luat abuziv copilul!

Așa cum a mărturisit Mihaela Chiriță, profesorul a remarcat o rană, o vânătaie pe care Darius o avea la gură. Suspectând că băiatul este maltratat de părinți, cadrul didactic a decis să solicite intervenția asistenților de la Protecția Copilului din Anglia, iar aceștia din urmă au hotărât să preia băiatul din sânul familiei.

Soții Chiriță au fost șocați și asta pentru că își iubesc enorm băiețelul căruia îi oferă cele mai bune condiții. Cei doi lucrează în Anglia, legal, au o casă închiriată și nu au solicitat niciun ajutor social din partea statului britanic. Rana de la gură fusese făcută în timpul unei hârjoneli cu tatăl său, nici vorbă de vreo acțiune violentă, doar că acest aspect nu a contat pentru Protecția Copilului din Anglia.

 Pentru că singura posibilitate de a-l aduce pe Darius acasă a fost  o acțiune în instanță, soții Chiriță au luat legătura cu un avocat vorbitor de limba română și au deschis procesul. După trei luni au și câștigat.