how-to-set-up-beauty-salon-at-home.jpg

 “Dacă vrei să îţi deschizi un coafor sau un salon de înfrumuseţare, a venit momentul să faci acest pas. Pe de-o parte, prin Programul Start-up Nation – Romania, poţi primi un ajutor nerambursabil de 200.000 lei (aproximativ 44.000 Euro) pentru a porni această afacere. Pe de altă parte, conform datelor oficiale, business-urile din acest domeniu au crescut în 2016 cu 70% faţă de 2015, o creştere fără concurenţă pe segmentul serviciilor”, a declarat Andreea Kohalmi, general manager la Commonwealth Consulting. 

În România există aproximativ 20.000 de afaceri înregistrate în acestă branşă, număr care nu acoperă nici măcar cererea celor 10 milioane de femei, dintre care mai mult de jumătate trăiesc în mediul urban. Creşterea remarcabilă a profiturilor coafoarelor şi saloanelor de înfrumuseţare este pusă pe seama creşterii veniturilor, dar şi pe dorinţa tot mai mare a doamnelor şi domnilor să arate bine. Cele mai mari încasări le-au avut saloanele de înfrumuseţare amenajate cochet şi cu aparatură modernă.

Cum poți primi 200.000 lei de la stat? Ce condiții trebuie să îndeplineşti!

“Avem multe proiecte la care lucrăm deja pentru cliente care doresc să îşi deschidă coafor sau salon de înfrumuseţare în mai multe oraşe din ţară. Cei 44.000 Euro care pot fi accesaţi prin Programul Start-up Nation – Romania sunt mai mult decât suficienţi pentru a porni o mică afacere de succes. Programul nu presupune nicio contribuţie proprie a beneficiarului. Să vă dau un exemplu de buget. Jumătate din această sumă, adică 22.000 Euro, acoperă, fără discuţii, dotarea şi utilarea completă a unui salon cu cea mai modernă aparatură de coafor, cosmetică, manichiură/pedichiură. Din restul de 22.000 Euro, proprietarul noii afaceri poate plăti 3 salarii timp de 12 luni, chirie pentru spatiul în care va funcţiona coaforul, consultanţa pentru scrierea şi implementarea proiectului, ba chiar îşi poate construi un site de prezentare”, a mai spus reprezentantul Commonwealth Consulting, o companie de consultanţă de prestigiu care îi ajută pe cei interesaţi să acceseze finanţări prin Programul Start-up Nation – Romania.

În Programul Start-up Nation - Romania sunt eligibile firmele înființate după 30 ianuarie 2017 care crează minim un loc de muncă şi îl menţin cel puţin doi ani. Domeniile de activitate cele mai bine cotate sunt IT, producție, industrii creative (sănătate și educație), servicii și comerț.

Vrei să ştii dacă eşti eligibil pentru a primi  200.000 lei nerambursabili de la stat prin Programul “Start-up Nation – Romania”? Verifică gratuit completând următorul chestionar:

Vreau sa obtin finantare prin programul Start-Up Nation!

 

 

 

Articole asemănătoare
Național
  • Joi, 25 Mai 2017
  • De Mihai Popescu

Jaf armat la o bancă din Sectorul 4

Un jaf armat s-a produs la o sucursală bancară din Sectorul 4, București. Incidentul a avut loc în jurul orei 15:00 la o bancă de pe șoseaua Giurgiului din Sectorul 4. Un tânăr a intrat în...