linema.jpg

Micile afaceri de familie sau afacerile de subzistenţă au fost îngropate încet, dar sigur, de retaileri. Multinaţionalele din domeniu au intrat în forţă pe o piaţă românească avidă de consum.

La începutul anilor 90, neavând prea multă cultură economică, dar exploatând la maximum nevoile primare şi dorinţa românilor de a cumpăra toate "nimicurile" colorate de afară, mulţi conaţionali cu spirit întreprinzător, au deschis sute de mii de aşa-zise boutique-uri. Gumă de mestecat, bombonele şi blugi din Turcia, îmbrăcăminte din China şi multe alte briz-brizuri, majoritatea de calitate îndoielnică, au invadat piaţa. Nu conta, pentru că în comparaţie cu cenuşiul comunist, românii începuseră să se bucure de culoare şi un pic de gust. Era doar începutul şi, deşi nu aveam o legislaţie închegată, iar evaziunea fiscală era la ordinea zilei, se plăteau totuşi impozite şi salarii. Într-un angrenaj macro-economic care începea să fie descompus şi vândut la fier vechi pe 2 lei, sau "privatizat" contra şpăgi, firava iniţiativă privată era cea care începuse să alimenteze un buget grevat de nesimţirea celor care îl gestionau, exclusiv în interes propriu. 

Întreprizătorii români au preferat sfera comerţului cu produse si servicii, în detrimentul afacerilor bazate pe producţie. De altfel, era lesne de înţeles, chiar şi pentru cei fără studii economice, că o investiţie în producţie ar fi însemnat, plan de afaceri, dezvoltare pe termen mediu şi lung, şi perioade de amortizare care nu aveau cum să aducă profit imediat. În consecinţă, "bişniţa" tip iau cu un leu şi revând cu doi sau zece, mergea de minune.

Controalele erau firave, iar pentru o şpăguţă, activitatea putea continua fără prea mari bătăi de cap. Un rău necesar am putea spune, atât timp cât era singura sursă de alimentare pentru bugetul de stat.

Oportunităţile oferite de o piaţă de consum virgină şi needucată, au fost imediat sesizate de către marii retaileri din vest. Au cerut facilităţi fiscale de la statul român şi o legislaţie suficient de permisivă, astfel încât să-şi poată repatria instant profitul. Mult-trâmbiţatul lor aport la piaţa de capital de la noi, îl reprezintă în realitate plata unor salarii, majoritar minim pe economie, incluzând aici si plata accesoriilor, acele viramente pentru sănătate, şomaj şi pensii. Au fentat însă la maximum impozitarea pe profit, exercitând la vremea respectivă presiuni fantastice pentru neimpozitarea pe venit.

Acolo unde apărea un supermarket dispăreau câţiva buticari. Evident, termenul nu trebuie luat în sens peiorativ, în măsura în care nici aportul lor la buget nu trebuie supraevaluat. Dispariţia lor a însemnat totuşi pierderea unor locuri de muncă. Incapabili să ofere discount-uri şi produse la nivelul marilor retaileri, mulţi dintre buticari s-au reorientat către alte business-uri de subzistenţă, sau au devenit la rândul lor angajaţi. Odată cu ei au dispărut şi micii meseriaşi, astfel că, dacă vrei să-ţi ascuţi o foarfecă sau un cuţit, nu prea mai găseşti o tocilărie. La fel s-a întâmplat şi cu cizmarii şi croitorii, pentru că, nu-i aşa, acum avem pantofi chinezeşti la preţ de flecuri sau pingele. e drept de unică folosinţă.

Puţine mai sunt magazinele de cartier care au rezistat. Fie nu au fost amplasate acolo unde a apărut marea concurenţă, fie proprietarii lor au fost suficient de abili încât să-şi adapteze ofertele la nevoile celor din aria lor. Deloc de neglijat este faptul că micii afacerişti autohtoni au fost decimaţi de valuri de controale de la toate autorităţile posibile şi imposibile din România. Pentru consumatorul de rând, aceste controale severe au fost absolut necesare, dar ca şi buticarii şi noi ne întrebăm de ce nu au fost şi nu sunt la fel de severe şi cu multinaţionalele din sfera comerţului şi serviciilor.  

Spaţiile deţinute odinioară de foştii buticari sunt acum farmacii, bănci, magazine de telefonie mobilă, covrigării sau shaormării. Un peisaj trist, o piaţă mincinoasă, avară, neadaptată unor nevoi reale, dar dispusă să stoarcă şi ultimul leu de la o naţiune căreia i s-a amanetat viitorul pentru încă trei generaţii.

 

Articole asemănătoare