salarii sectoare

Salariul mediu net a ajuns la 2.300 de lei în prima lună a anului, în creştere cu 18,4% faţă de aceeaşi lună din 2016, când era 1.943 de lei, arată datele statistice oficiale. Angajaţii din industria tutunului conduc topul celor mai mari salarii medii pe economie, cu aproape 6.500 de lei pe lună.

După industria tuturnului, urmează sectorul asigurărilor, cu peste 6.300 de lei şi IT-iştii, cu un salariu mediu net de puţin peste 5.800 de lei. La polul opus, cel mai prost câştigă chelnerii şi angajaţii hotelurilor: aproape 1.300 de lei.

Industria tutunului: 6.467 lei

Activităţi de asigurări şi reasigurări: 6.345 lei

Servicii în tehnologia informaţiei: 5.811 lei

Industria extractivă (extracția cărbunelui și petrolului): 3.484

Administrație publică și apărare: 3.320

Învățământ: 2.221

Agricultură, silvicultură și pescuit: 1.674

Industria alimentară: 1.595

Construcții: 1.581

Hoteluri şi restaurante: 1.299 lei

Institutul Național de Statistică (INS) explică faptul că în ianuarie 2017, în  majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul  câştigului salarial mediu net a fost  mai mic faţă de luna precedentă deoarece în luna decembrie 2016 s-au acordat diverse prime. De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost  mai mici comparativ cu luna anterioară în urma nerealizării de producții și încasările mai mici.

Câştigurile medii nete au depăşit în luna decembrie 2016 nivelul de 500 euro doar în Capitală şi în judeţele Ilfov, Cluj, Timiş, Sibiu şi Braşov, în condiţiile în care mulţi angajaţi au primit prime de Sărbători.

Cele mai mari creşteri salariale s-au înregistrat, în ultimul an, în judeţele Bacău, Caraş-Severin şi Covasna, arată calculele News.ro, pe baza statisticilor judeţene ale Institutului Naţional de Statistică (INS). La polul opus, în 17 judeţe din ţară, câştigul mediu net a rămas sub 400 de euro, chiar şi cu primele de Sărbători.