tomozei.jpg

Inginerul Dimitrie Tomozei, fost director general al Uzinei „1 Mai” Ploieşti, a devenit cetățean de onoare al Ploieștiului post-mortem.

Potrivit unui proect adoptat ieri de consilierii locali, se conferă, post-mortem, titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Ploieşti inginerului Dimitrie Tomozei, fost director general al Uzinei „1 Mai” Ploieşti, pentru remarcabila activitate profesională desfăşurată în perioada 1958 – 1965, precum şi pentru înaltul civism şi spirit de sacrificiu, manifestat pe parcursul întregii sale vieţi.  

Inginerul Tomozei a fost o figură marcantă a industriei de utilaj petrolier românesc, director tehnic şi ulterior director general al Uzinei 1 Mai Ploieşti (devenită din 1961 Întreprinderea 1 Mai Ploieşti) în perioada anilor 1958 – 1965. 

Acesta a aplicat şi o “politică de cadre” inedită pentru vremea respectivă, adică “interviul” pe care-l susţine prin participarea sa efectivă ca intervievator pentru tinerii ingineri şi/sau specialişti care mult timp şi după dispariţia sa vor fi nucleul de bază al Întreprinderii 1 Mai Ploieşti. 

“Se pare că personalitatea sa puternică, felul său nonconformist, atitudinea demnă şi fără concesii, modul direct de a-şi expune opiniile, l-au făcut să devină o persoană incomodă regimului instalat după iulie 1965. Sunt voci care spun că însuşi Nicolae Ceauşescu ar fi fost implicat în dispariţia inginerului Dimitrie Tomozei, deranjat de lipsa sa de «cooperare» în anumite «acţiuni» pe care securitatea statului ar fi încercat să i le atribuie şi de «prietenia» excesiv de apropiată cu diverşi «capitalişti» reprezentanţi ai unor societăţi italiene şi franceze, cu care Dimitrie Tomozei păstra o anumită legătură prin prisma relaţiilor profesionale”, povesteşte Alin Tomozei, nepotul inginerului. Citește articolul integral pe adevarul.ro

 

Articole asemănătoare