Contrar multor discuţii şi dezbateri pe această temă, poliţistul nu trebuie să-i arate şoferului niciun document atunci când acesta din urmă este oprit în trafic.
„Poliţistul nu este obligat să informeze contravenientul cu privire la cadrul legal în baza căruia acţionează într-un anumit post sau itinerar de patrulare. Agentul constatator nu este obligat să prezinte contravenientului un act privind identitatea, întrucât o persoană fizică nu are competenţa de a legitima un poliţist”, se afirmă într-un comunciat al Direcţiei Rutiere. Poliţistul este, însă, obligat să se prezinte şi să aibă un comportament adecvat în relaţia cu conducătorul auto oprit pentru control.
De altfel, şoferii au multe obligaţii şi puţine drepturi. Conducătorul trebuie să stea în maşină şi să pună la dispoziţie toate actele ce-i sunt cerute. Are, însă, dreptul de a nu semna procesul verbal. Dacă totuşi o face, nu înseamnă că îşi recunoaşte fapta. În termenul legal de 15 zile documentul poate fi contestat în instanţă.
Citește continuarea pe adevarul.ro