masini ridicate

O aplicație ar putea să îi avertizeze pe șoferi că le-a fost ridicată mașina. Anunțul a fost făcut de primarul din Cluj Napoca, Emil Boc, potrivit stiridecluj.ro.

„Pregătim o aplicație care să te alerteze când ți-a fost ridicată mașina. Șoferii vor primi o alertă care spune de unde a fost ridicată mașina, unde să meargă șoferul să o ridice și cât costă”, a spus Emil Boc, la postul de radio Napoca FM.

Primarul a explicat că se va face o legătură între numărul mașinii și numărul de telefon al proprietarului, dar nu a precizat când va fi funcțională această aplicație.

Acum, cei cărora le-a fost ridicată mașina trebuie să sune la 955 sau la 984, de unde primesc numărul de telefon de la RADP și află locul sunt plasate mașinile ridicate. Tot de acolo află și ce amendă vor primi.

Citește continuarea pe digi24.ro