rar-bacau-1.jpg

Autovehiculele noi şi maşinile la mâna a doua, care sunt aduse la Registrul Auto Român pentru înmatriculare, vor primi cărţi de identitate auto de tip nou. Noul model al cărţii de identitate va fi eliberat începând cu jumătatea acestui an.

Într-un interviu acordat revistei Capital, directorul general al Registrului Auto Român, George Dincă, ne-a anunţat că s-a finalizat licitaţia pentru noua carte de identitate a vehiculului. „Am finalizat licitaţia pentru cărţile de identitate a autovehiculelor, dar procedura este contestată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Încă avem cărţi vechi, estimăm că abia din vară se vor emite cărţi noi de identitate a autovehiculelor”, ne-a declarat George Dincă.
Noul model de carte de identitate pentru autovehicule, cel mai important document pe care îl emite RAR, cuprinde principalele caracteristici constructive şi datele de identificare ale unui vehicul rutier, care reprezintă în acelaşi timp şi datele oficiale ale vehiculului, utilizate ulterior de toate celelalte instituţii din România ce efectuează activităţi legate de domeniul vehiculelor rutiere (impozite, taxe, autorizări, verificări tehnice).
Citește articolul integral pe capital.ro