jercalai-reabilitare.jpg

Pe lista bisericilor pentru care au fost realizate documentații pentru obținerea de finanțare europeană se numără Biserica de lemn de la Jercălăi, Biserica Sf. Vineri din Ploiești, dar și Biserica de la Zamfira și Schitul Lespezi.

Fiecare biserică în sine este una specială și este inclusă pe lista monumentelor, pentru arhitectura aparte și valoarea istorică.

„Noi am promovat pe fonduri europene documentațiile necesare pentru obținerea finanțării europene, iar demersul nostru a fost unul reușit în această etapă. Ne referim aici la Schitul Lespezi, care include și reabilitarea picturii lui Pârvu Mutu, este vorba despre Biserica de la Jercălăi, dar și Biserica Sf. Vineri, lucrare care include atât reabilitarea bisericii, cât și a turnului clopotniței. Proiectele au fost selecționate, conform Ghidului solicitantului și rămâne de văzut ca documentația să fie depusă în etapa a II-a, etapă de verificare, care se va finaliza cu vizita pe teren”, a declarat pentru Observatorulph.ro arh. Călin Hoinărescu, 

Citește și: Mănăstirea din Prahova vizitată de peste 60.000 de turiști în 2016

Pe aceeași listă de proiecte care vor fi efectuate cu fonduri europene figurează și Biserica de la Zamfira, precum și alte clădiri care au o arhitectură aparte, dar și o valoare locală, și care au fost încadrate pe lista de monumente. 

 

 

Articole asemănătoare