ridicari auto

Din noul an, maşinile parcate neregulamentar vor fi ridicate din nou. Guvernul Cioloş a adoptat o ordonanţă prin care autorităţile locale pot reînfiinţa serviciile de ridicări auto. Automobilele oprite pe trotuare, în apropierea intersecţiilor şi a trecerilor de pietoni vor fi tractate, iar proprietarii le vor primi înapoi după ce vor achita o amendă şi o taxă specială. Ca orice lege, şi acest act normativ lasă câteva portiţe pentru cei cu imaginaţie bogată.

„Existau acele metode ale şoferilor. Lăsau o cafea pe bord sau câinele în maşină. O să le tratăm punctual, probabil n-o să le ridicăm. O să căutăm proprietarul, avem metode poliţieneşti prin care să-l identificăm repede”.

Explicaţia este simplă. Cel care ridică autoturismul va plăti eventualele avarii pe care le provoacă. Apa sau cafeaua din pahar ar putea să păteze interiorul maşinii sau chiar să producă un scurtcircuit.

Legea nu face nicio referire la animalele din maşină, dar poliţistul se va gândi de două ori înainte să decidă tractarea. Explicaţia e simplă - dacă automobilul n-ar fi recuperat de proprietar 24 de ore, să spunem, câinele sau pisica din interior nu ar primi apă şi mâncare.

Citește continuarea pe digi24.ro