blocare masini ploiesti

Observatorulph.ro a dezvăluit, recent, că angajații SGU blochează mașinile parcate neregulamentar fără ca șoferii să fie sancționați de polițiști, fie și locali, așa cum cere legislația în vigoare. Din acest motiv, tot mai mulți șoferi câștigă procesele cu SGU, care este obligată de instanță să le returneze și taxa de deblocare.

Detalii aici:  Mașini blocate ilegal la Ploiești! SGU obligată să restituie taxa

După publicarea acestui material, la solicitarea observatorulph.ro, conducerea SGU a transmis că a solicitat atât Poliției Municipale Ploiești, cât și Poliției Locale desemnarea unor agenți care să-i însoțească pe angajații de la blocări, însă cele două instituții nu au răspuns cererii.

Punctul de vedere al SGU:

În vederea derulării activității de blocare a autovehiculelor parcate neregulamentar pe domeniul public, societatea noastră a solicitat sprijinul Poliției Municipale Ploiești - Biroul Rutier (prin adresa nr. 17783/26.08.2016) și Poliției Locale Ploiești - Biroul Rutier (prin adresa nr. 17782/26.08.2016). În cuprinsul acestor adrese, societatea noastră a cerut desemnarea unor angajați ai acestor instituții pentru a sprijini echipele societății noastre în derularea activităților de blocare pe domeniul public. De asemenea, a fost solicitată și încheierea unor protocoale de colaborare în acest sens. Până la data întocmirii acestui document (n.r. 5.09.2016) nu au fost primite adrese de răspuns de la instituțiile menționate mai sus.

 

Articole asemănătoare