parcare-sub-pasaj.jpg

Cu doar câteva zile înainte de începerea recepției, autoritățile locale analizează posibilitatea realizării unei parcări sub pasajul de la Gara de Vest.

”Am discutat pe aceasta tema cu Direcția Tehnic Investiții. Încercăm să identificăm o soluție pentru realizarea unei parcări pentru cetățenii din zonă”, a susținut George Pană, viceprimarul municipiului Ploiești.

Cert este că pietonii nu vor mai avea acces să traverseze pe sub pod, având în vedere că trecerea de cale ferată din zonă a fost desființată ca urmare a pasajului. Prin urmare, autoritățile iau în calcul realizarea unei parcări betonate în zona.

 

Articole asemănătoare