reparatii-strazi.jpg

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic Investiții, informează cetățenii cu privire la lucrările de reparații/întreținere și modernizare care au loc astăzi, 15 mai a.c, pe raza municipiului Ploiești.

Astfel, în cadrul contractului de „Delegare de gestiune a serviciului de construire, modernizare, reparare si întreținere a rețelei stradale, lucrări de artă, parcări (cu excepția celor aflate in administrarea altor entități) aflate in administrarea consiliului local al municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban” se vor realiza lucrări de reparații curente/întreținere pe străzile: Domnișori, Nicolae Titulescu, Depoului, Văleni, Apelor, Râului, Târgoviștei, Tache Ionescu, Neagoe Basarab și Căliman.

Citește și Prea ca la țară. Așa arată o stradă din Ploiești după ploaie

Totodată, au fost demarate lucrările de realizare a parcărilor cu dale înierbate pe strada Eremia Grigorescu, precum și lucrările de modernizare pe strada Brateș. 

Municipalitatea ploieșteană își cere scuze pentru disconfortul generat de aceste lucrări și mulțumește cetățenilor pentru înțelegere.

Ploiești, oraș de mâna a treia. Șoseaua Vestului, inundată după o reabilitare de 10 milioane de euro. VIDEO

sursa: comunicat de presă al Primăriei Ploiești

 

Articole asemănătoare