61bae0156dd1d1ce13a1d0d30c539a82_XL.jpg

Scandal monstru la SGU Ploiești. Directorul general, Donald Constantin, l-a acuzat pe directorul Direcției Proiectare, Întreținere Domeniu Public, Panainte Marius, că a vrut să sustragă documente ale societății, fiind chemată și Poliția.

Donald Constantin a sunat la Poliție, după ce a primit un telefon prin care era anunțat că o persoană vrea să sustragă documente din societate. ,,Eu eram în concediu, dar am primit sesizarea telefonic. Imediat am alertat Poliția. În momentul în care am venit la serviciu am constatat faptul că angajatul nostru a efectuat copii la corespondența dintre SGU și Primărie. De altfel, colegii lui au recunoscut că acesta a efectuat copii după documente sub pretextul că au fost solicitate de către Primarie. Verificând însă la registratură am descoperit că Primăria nu a solicitat astfel de document. Urmează să efectuam o anchetă internă și să vedem ce argumente a avut directorul Marius Panainte, să facă acest lucru", a declarat pentru observatorulph.ro, Donald Constantin, directorul SGU.

Primăria Ploiești ne transmite că directorul SGU minte. UPDATE

Potrivit directorului Constantin în momentul în care a fost întrebat de ce copiază documentele, Marius Pananite  a explicat că face copii pentru arhiva societății, dar colegii săi au declarat că le-a transmis că face acest lucru pentru a le transmite Primăriei Ploiești.

La această oră, politiștii din cadrul Secției 1 întocmesc un proces verbal.

Reprezentații IJP Prahova au confirmat pentru observatorulph.ro că s-a primit o sesizare de la conducerea societății și au început cercetările.

 

 

Articole asemănătoare
Administrație
  • Joi, 22 Iunie 2017
  • De Roxana Tănase

Criză la TCE. Soluțiile primarului Dobre

TCE are nevoie de bani pentru supraviețuire. După mai bine de trei ore de discuții, primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a prezentat soluțiile pentru redresarea societății. Principala problemă,...

Administrație
  • Joi, 22 Iunie 2017
  • De Claudiu Vasilescu

Sarea se extrage din gunoi? - galerie foto

Ca multe alte zone din Ploieşti, strada Drumul Sării a devenit un fel de rampă de gunoi. Nu putem acuza autorităţile pentru nesimţirea celor care aruncă gunoiul pe unde apucă, dar... ... dar putem...