sediu-tce-ploiesti.jpg

Societatea de Transport Public Express Ploiești, aflată în subordinea Consiliului Local, a pierdut definitiv procesul cu Serviciul Public Finanțe Locale. Suma care trebuie achitată către Finanțe este de peste 10,8 milioane lei, la care se adaugă penalitățile.

Situația în care se află TCE Ploiești este una extrem de delicată. Directorul TCE, Alexandri Nicolae, a prezentat o situație a societății în ședința de ieri a Consiliului Local Ploiești, anunțând că la această oră se încearcă o reeșalonare a datoriilor. 

Procesul s-a judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța  dând câștig de cauză Serviciului Public Finanțe Locale și obligând TCE la plata impozitului pe tarif. 

Litigiul dintre SPFL și TCE a debutat după un control al Curții de Conturi efectuat în 2012, care a impus recuperarea unei diferențe din tariful subvenționat de la bugetul local.

Poveste însă a început, potrivit liderului de sindicat al TCE Ion Mișcă, în 2008, când Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care s-a aprobat ca pensionarii și veteranii să aibă gratuitate pe mijloacele de transport gratuit, urmând ca din bugetul local să fie decontată suma de 50 de lei, fără TVA/persoană.

„La acea dată abonamentul lunar pe toate mijloacele de transport era de 104 lei. Instanța a considerat că trebuie recuperată diferența dintre tariful pe un abonament lunar pe toate traseele și tariful aprobat prin hotărârea Consiliului Local. Noi sperăm ca această sumă va fi reeșalonată”, a declarat liderul de sindicat Ion Mișcă.

Mai grav este faptul că proiectul legat de acoperirea pierderilor înregistrate în 2016 la TCE nu a primit viză de legalitate de la direcția economică, a mai precizat Mișcă. Aceeași poziție a fost afirmată și de consilierul local Gheorghe Sârbu (PNL) care a solicitat pe această temă o explicație din partea Direcției Economice.