Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

botez_dobre.jpg

Scandalul cesionării mărcilor Petrolul este departe de a se fi încheiat. După ce consilierul local PSD, George Botez, a declarat într-un interviu că de vină pentru această situație este primarul  - ”Aşa este când ţii cu Steaua şi conduci Ploieştiul!”, articolul poate fi citit integral AICI, Adrian Dobre i-a răspuns pe Facebook.

 

Mesajul postat de primarul Adrian Dobre pe pagina sa de Facebook:

Adevărul și numai adevărul despre Petrolul, domnule Botez

 

George Botez, seniorul pesediștilor din consiliul local și fost președinte al PNL Ploiești, încearcă să ducă în zona ridicolului demersurile concrete pe care, ca primar, le fac pentru rezolvarea încurcatei situații a echipei de fotbal Petrolul Ploiești. ”Așa e când ții cu Steaua și conduci Ploieștiul” spune dânsul într-un interviu acordat ziarului pe care îl controlează.
Aceste rânduri ale mele nu sunt despre cuantificarea dragostei față de echipă. Profit totuși de moment să vă reamintesc momentul comic al Sărbătorilor de iarna când domnul Botez și colegii săi mă acuzau că am adus un trenuleț care avea culorile galben și albastru . 
Este un detaliu care arată un anume tip de raportare la Petrolul și numeroșii săi fani – atunci când este oportun iubim și echipa și culorile, atunci când nu este interesant, până și culorile devin periculoase.
Aceste rânduri sunt despre Petrolul – o problemă serioasă și foarte greu de rezolvat legal. Eu cred că în primul rând suporterii merită întreg respectul nostru pentru că ei țin viu spiritul echipei. Pe ei nu îmi permit să îi dezinformez, să îi manipulez, sau să îi intoxic cu jumătăți de adevăr cum adeseori au făcut-o și o fac domnul Botez și colegul său, domnul viceprimar Ganea. 
Ei merită doar adevărul, indiferent cât de nefavorabil pe moment, este acesta.
Adevărul este că la scurt timp după preluarea mandatului de primar am constatat că în ceea ce privește chestiunea ”Petrolul” domnul Botez și colegul său, domnul Ganea - fost primar interimar o perioadă, le aruncaseră suporterilor doar petarde și fumigene. Nu au făcut niciun pas concret pentru rezolvarea problemelor legate de marcă, palmares, patrimoniu etc.
Tot adevărul este că în mod intenționat au alimentat suporterii cu informații false în scopul de a-i manipula electoral la alegerile locale din 2016. Iar acțiuni similare au făcut și la Clubul Sportiv Municipal generând criza fără precedent de acolo.
Din nefericire, viața ne-a dovedit că în ceea ce privește echipa de fotbal Petrolul dragostea și susținerea domnului Botez a fost una strict comercială. Ea s-a dovedit a fi legată direct de numărul arginților pe care îi putea încasa. 
De ce spun asta? Pentru că tot viața ne-a dovedit că dânsul a fost cu adevărat interesat de parcursul bun al echipei cât timp suporterii îi beau berea din pub-ul pe care îl controla sau își făceau nunțile, botezurile sau petrecerile în sala de evenimente pe care o controla. 
Evident, mă refer la spațiile comerciale de pe Ilie Oană, spații pe care asociatul domnului Botez, ”marele suporter petrolist”, le-a obținut cum le-a obținut de la primăria domnului viceprimar și/sau primar interimar Ganea. 
Pentru cei care au uitat, detaliile afacerilor cu spațiile comerciale de pe Ilie Oană pot fi recitite accesând link-urile de mai jos:
http://www.observatorulph.ro/…/39609-pestii-mari-prinsi-cu-…
și
http://www.observatorulph.ro/…/59337-incredibil-ce-datorii-…
Revin la Petrolul și suporterii săi incredibili care acum puțin timp au mai dejucat o tentativă grosolană de manipulare din partea colegilor de partid ai domnului Botez. 
Lor vreau să le transmit că primarul municipiului Ploiești și colegii săi din această instituție au ca prioritate zero rezolvarea situației echipei.
Pentru ca acest lucru să se întâmple legal, fără a genera probleme viitoare, este nevoie de timp, încredere și susținere reciprocă.

 

Eveniment
  • Sâmbătă, 22 Iulie 2017
  • De Roxana Tănase

Accident rutier pe strada Poștei din Ploiești

Două autoturisme au intrat în coliziune sâmbătă după-amiază, pe strada Poștei din Ploiești. Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 14.00. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și...