primaria ploiesti

Reprezentanții Primăriei Ploiești au avut astăzi o nouă întâlnire pe tema modului cum au fost efectuate lucrările la liniile de tramvai, lucrări pentru care s-a dispus și efectuarea unei expertize tehnice.

Primăria Ploiești a solicitat expertului mai multe clarificări cu privire la concluziile formulate. ”Este vorba de o ședință tehnică la care a participat și constructorul. Așteptăm expertiză finală pe tema lucrărilor efectuate”, a susținut George Până, viceprimarul municipiului Ploiești. Liderii de sindicat de la Transport Călători Express Ploiești au reclamat anul trecut o serie de probleme apărute în momentul în care circulația tramvaielor a fost reluată la Ploiești, mare parte dintre acestea fiind remediate pe parcursul efectuării probelor.