ploiesti taxe impozite

Anul 2017 aduce ca noutate la Ploiești impozite locale mai mici cu 10%, pentru clădiri și terenuri. Pe lângă această reducere, ploieștenii buni platnici beneficiază de o bonificație de 10% dacă achită integral taxele și impozitele până la 31 martie 2017.

Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local adoptate la finele anului 2016, taxele și impozitele vor fi mai mici cu 10% la Ploiești. Reducerea de 10% se aplică atât la persoane fizice, cât și la persoane juridice, la impozitul pe clădiri și terenuri. Pe lângă această reducere semnificativă, ploieștenii care achită taxele și impozitele locale integral până la data de 31 martie beneficiază de o bonificație de 10% din cuantumul taxelor și impozitelor locale.

Trebuie precizat că pentru autoturisme impozitele rămân la același nivel ca în 2016.

Atenție, însă! La fel ca și anul trecut, pentru clădirile care nu sunt renovate, dar și pentru terenurile neîngrijite, impozitele cresc cu 500%.

Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești își va relua activitatea în acest an pe 3 ianuarie, după următorul program: program cu publicul : 8:00 – 16.30, program casierie: 8. 00 – 18:00, casieria din str. Basarabi nr.5;- programul de lucru 8.00 – 16.30, casieriile situate în B-dul Independenței nr.16, Șoseaua Vestului nr.19, în incinta Tribunalului Prahova și în incinta Halelor Centrale – etaj 1 - 08.00 - 16.30
.
04 ianuarie 2017 program cu publicul 8. 00 – 18.30, program casierii:8.00–18.00- casieria din str.Basarabi nr.5 ;8.00–18.30 pentru casieriile situate în B-dul Independenței nr.16 și Șoseaua Vestului nr.19