podul de lemn ploiesti

Este vorba de pasajul propus să facă legătură cu zona Pictor Rosenthal și așa-zisul pod de lemn.

Cele două proiecte propuse au fost criticate în ședința de astăzi în cadrul căreia au fost analizate proiectele care pot fi realizate la Ploiești cu fonduri europene.

Din start specialiștii au susținut că pasajul peste linia CFR de la Sud nu poate fi realizat cu fonduri europene, pe motiv că soluția propusă, adoptată prin hotărâre de Consiliu Local, nu îndeplinește criteriile de eligibilitate.

Cât privește proiectul care viza pasajul pentru accesul în cartierul Rosenthal acesta este greu de realizat, având în vedere ca proiectul prevedea ca trecerea să se realizeze peste casele realizate în zonă.

Una peste alta, până acum Primăria Ploiești nu a depus niciun proiect pentru accesarea de fonduri europene, termenul limita fiind 19 noiembrie 2016.

 

Articole asemănătoare
Eveniment
  • Joi, 25 Mai 2017
  • De Ștefan Vlăsceanu

Aglomerație pe DN72, la intrarea în Ploiești

Joi după amiază traficul rutier pe DN72 este intens, pe sensul de mers Târgoviște-Ploiești formându-se o coloană de mașini până în apropierea unității militare de la Crâng.  Ionuț Urzeală a postat pe...