bucov

După 15 ani de procese, litigiul dintre Primăria Ploiești și Primăria Bucov privind proprietatea asupra Parcului Constantin Stere nu a fost stins.

Ultimul proces a vizat anularea hotărârilor de consiliu local prin care atât Ploieștiul, cât și Bucovul și-au trecut în proprietate cele 102 hectare de teren. Ambele solicitări au fost respinse de instanță.

,,Procesul va fi reluat. Nu putem fi de acord cu faptul că parcul este la Ploiesti atât timp cât este pe teritoriul comunei noastre'' a declarat Ion Savu, primarul Bucovului.

 

 

Articole asemănătoare
Social
  • Duminică, 23 Aprilie 2017
  • De Andra Vlad

Se schimbă vremea la Ploiești. Prognoza meteo

Astăzi, la Ploiești, sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie, însă vremea continuă să se încălzească. Astfel, maxima zilei va atinge 15 grade Celsius, în timp ce la noapte termometrele vor...