casa sindicatelor

Casa de Cultură a Sindicatelor este închisă încă din luna noiembrie a anului trecut, imediat după tragicul accident din clubul bucureștean Colectiv unde au murit 64 de persoane.

Reprezentații Casei Sindicatelor susțin că au trimis o înștiințare către ISU prin care își autosuspenda activitatea dar că nici în momentul actual nu poate spune când aceasta va fi reluată.

Neregulile descoperite de ISU în clădirea unde până acum mai bine jumătate de an aveau loc cele mai importante evenimente culturale din Ploiești au fost numeroase, conform unor date furnizate de ISU la solicitarea observatorulph.ro.

Cele mai semnificative nereguli țin de proasta dotare a clădirii, lucru care crește riscul producerii de accidente nefericite.

- alimentarea cu apă a instalaţiilor de stingere nu corespunde cu proiectul iniţial;

- centrala de semnalizare incendii din componenţa instalaţiilor de semnalizare incendii era dezafectată;

- cortina antifoc dintre scenă şi sală nu funcţionează şi nu are aviz ISCIR.

Reprezentații Inspectoratului pentru Situații de Urgență mai adaugă faptul că: Instituția nu a solicitat autorizaţie de securitate la incendiu pentru că la momentul punerii în funcţiune legislaţia nu impunea autorizaţia, în prezent fiind în procedură de intrare în legalitate.

Conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor nu a dorit să comenteze situația în care clădirea se află în momentul de față și nici nu poate preciza motivele pentru care nu își poate relua activitatea, dezmințând faptul că ISU ar fi efectuat un control în momentul închiderii instituției.

Până când problema va fi rezolvată, evenimentele culturale se desfășoară la Teatrul Toma Caragiu, Filarmonica Paul Constantinescu sau Sala Sporturilor Olimpia. Cu toate acestea, niciuna dintre instituțiile de mai sus nu pot primi numărul mare de persoane pe care le-ar putea găzdui Casa de Cultură a Sindicatelor, sau nu sunt proiectate pentru astfel de evenimente.

 

Articole asemănătoare
Ultimă Oră
  • Duminică, 25 Iunie 2017
  • De Claudiu Vasilescu

Prahovean dispărut pe Dunăre la mila 28

Un prahovean aflat la pescuit în Tulcea a fost dat dispărut si este căutat de echipajele ISU. Omul se afla la pescuit împreună cu un alt bărbat şi se pregăteau să monteze cortul pe malul Dunării. Se...

Auto-moto
  • Sâmbătă, 24 Iunie 2017
  • De Andra Ilie

Traficul pe A3, București-Ploiești, a fost reluat

Traficul pe A3, București-Ploiești, a fost reluat în această seară, la ora 20:00, după ce a fost închis mai multe ore pentru scoaterea în siguranță a unei cisterne răsturnată. Reamintim că astăzi, o...