- Publicitate -

Parcul Municipal Vest a fost abandonat!

parc municipal vest inaugurare

Problema legată de administrarea Parcului Municipal Vest ar fi trebuit să fie temă de studiu încă din momentul în care administrația locală a vorbit de atragerea de fonduri europene. Asta pentru că nu vorbim de administrarea unei simple clădiri, ci a unei suprafețe de 54 de hectare de teren.

Dacă la capitolul investiție este vorba despre 70.339.477,77 lei, plătită cu fonduri de la UE (48.365.985,47 lei), Primăria suportând atât cota de 2%, cât și restul lucrărilor nefinalizate până la data de 31 decembrie 2015, respectiv 21.973.492,30 lei,k la capitolul mentenanță nimeni nu s-a gândit ce se va întâmpla după inaugurare.

Citește și: Cum arată Parcul Municipal Ploiești. De astăzi poate fi vizitat

La scurt timp însă, autoritățile au constatat că există mai multe probleme. Parcul trebuie păzit. În aceeași zi cu inaugurarea, grupurile sanitare nu mai puteau fi folosite și exista pericolul ca și mobilierul urban să fie distrus. În plus, până la inaugurare nimeni nu și-a pus problema ce se va întâmpla cu o astfel de investiție. Cine se va ocupa de cositul ierbii, de întreținerea terenurilor de sport, de amenajările din zonă?

Citește și: Deficiențele de la Parcul Vest, puse pe hârtie la Primărie

Parcul a fost preluat de la constructor de către Direcția Tehnic Investiții. Numai că Direcția Tehnic Investiții nu are angajați care să aibă în atribuții spațiile verzi. Prima variantă, aceea ca Parcul Municipal Vest să fie preluat de SGU, societate al cărui acționar unic este Consiliul Local Ploiești, se pare că nu este una acceptată de ADR, pe motiv că Servicii Gospodărire Urbană este SRL. 

- Publicitate -

„Parcul trebuie preluat în administrarea unei direcții din cadrul Primăriei Ploiești”, spun surse din cadrul Primăriei Ploiești, administrație care încă mai caută răspunsuri cu privire la faptul că terenurile de sport de la acest „obiectiv de zonă verde și agrement” au fost inundate la prima ploaie mai puternică.

Citește și: Parcul Municipal Vest s-a dus pe apa sâmbetei FOTO

Un lucru este cert. În timp ce autoritățile locale trebuie să se lămurească cine se va ocupa de mentenanța parcului, de ce buget este nevoie pentru menținerea spațiilor verzi (un capitol pe care nimeni nu l-a luat în calcul la promovarea unui astfel de proiect, dar nici la fundamentarea proiectului de buget pentru 2016, în condițiile în care zonele verzi trebuie udate și cosite), dar și cine trebuie să răspundă că terenurile de sport de la parc sunt inundate ori că vegetația plantată, pentru care s-a plătit bani grei, s-a uscat, Parcul Municipal Vest pare deja abandonat. 

- Publicitate -

Cum s-a ajuns la această situație? Se pare că autoritățile locale în momentul în care au propus astfel de proiecte cu fonduri europene, pentru că de data aceasta nu vorbim doar de Parcul Municipal Vest, situația fiind identică și la Hipodromul Ploiești, nu au luat în calcul costurile ulterioare de întreținere, cheltuieli care intră strict în atribuțiile administrației locale. 

parc ploiesti

parc vest

 

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...
Emisiuni
- Publicitate -

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....
Emisiuni
- Publicitate -