Adrian Dobre

Viitorul primar al Ploieștiului, liberalul Adrian Dobre, a acordat un interviu cotidianului observatorulph.ro în care vorbește despre măsurile pe care le va lua în viitorul apropiat. 

Reporter: Cum se va descurca un primar PNL cu un consiliu unde majoritatea este asigurata de PSD si ALDE?

Adrian Dobre: Se va descurca asa cum au facut-o si alti primari din tara in aceleasi conditii. Indiferent de coloratura politica, executivul trebuie sa lucreze cu legislativul in folosul comunitatii care i-a ales. Nu cred ca reprezentantii celorlalte formatiuni politice se vor opune proiectelor benefice, parte dintre ele fiind incluse chiar si in proiectele prezentate de ei.

Care sunt primele trei masuri pe care le veți lua când deveniți primar cu acte în regulă?

Asa cum am anuntat deja, prima masura este solicitarea auditului extern. In urma acestui audit, trebuie sa identificam cine a gresit si cine si-a facut treaba corect, iar cei care se fac vinovati vor trebui sa plateasca. Exista proiecte europene de finalizat rapid, exista foarte multe probleme in institutiile subordonate Consiliului Local, toate acestea sunt prioritati.

Veți schimba directorii din Primăria Ploiești? Dați-ne trei exemple.

Orice schimbare a vreunui director va avea in spate analiza financiara a societatii pe care a condus-o, precum si rapoartele comisiilor Consiliului Local si ale Curtii de Conturi. Din aceste documenete a reiesit clar ca sunt probleme la SGU, Hale si Piete, si nu numai.

Având în vedere situația financiară precară a Primăriei Ploiești, care va fi prima promisiune electorală onorată?

Exista deja o hotarare a Consiliului Local, initiata de consilierii Partidului National Liberal, cu privire la demararea studiului absolut necesar pentru construirea unui Spital Municipal de Urgenta. Deci, primul pas a fost facut! Prioritatea numarul zero a acestui mandat va fi sanatatea!

Cum comentați zvonul că Andrei Volosevici va fi noul administrator public al orașului?

Andrei Volosevici este omul alaturi de care am lucrat la programul pentru Ploiesti pentru perioada 2016-2020 si este cel care a garantat pentru mine in fata ploiestenilor. Este si va fi in echipa mea. O asemenea varianta ar fi un castig foarte mare pentru administratia ploiesteana, dar Andrei este senator in Parlamentul Romaniei si isi va duce mandatul la bun sfarsit.

Un mesaj pentru ploieștenii care NU v-au votat?

Le multumesc pentru ca, chiar daca nu m-au votat pe mine, fac parte din categoria celor 36% dintre ploiestenii care au ales sa vina la vot. Primarul nu ii reprezinta doar pe cei care l-au ales. Sper ca peste patru ani se vor prezenta din nou la vot, de acea data cu alta optiune, bazata pe proiectele pe care le vom realiza in urmatoarea perioada.

 

Articole asemănătoare