ploiesti semafoare

Primăria Ploiești organizează achiziție directă pentru desemnarea unei firme care să se ocupe de întreținerea și repararea sistemului de semaforizare din Ploiești.

Potrivit anunțului de licitație, licitația este organizată pe două componente. Este vorba despre servicii de reparare și de întreținere și servicii conexe pentru transportul rutier și pentru alte echipamente, pe de o parte, și de servicii de întreținere a semafoarelor pe de altă parte.

Valoarea estimativă a contractului este de 121.625,50 lei, fără TVA. Termenul limită de depunere a ofertelor este 31 martie, ora 12.00.

Reamintim faptul că la finele anului trecut, contractul privind modernizarea sistemului de semaforizare din Ploiești s-a încheiat, municipalitatea rămânând practic descoperită pe acest sector.

Mai mult, investiția prevăzută în contractul încheiat în 2012, cu firma UTI, nu a fost finalizată, însă municipalitatea a plătit mai bine de 90% din valoarea contractului.

UPDATE Punct de vedere UTI

Ca urmare a menționării companiei UTI în articolul “Licitație la Ploiești pentru sistemul de semaforizare”, în relație cu contractul de modernizare a sistemului de management al traficului din Municipiul Ploiești, facem următoarele precizări:

  • Proiectul a fost executat de UTI în conformitate cu prevederile Contractului cadru și ale Caietului de sarcini elaborat de Primăria Municipiului Ploiești
  • Primăria a prevăzut pentru cele 32 de intersecții incluse inițial în proiect un număr de echipamente și instalații. În urma proiectării în detaliu a intersecțiilor vizate și a reconfigurării unor artere ale municipiului Ploiești, au apărut diferențe între proiect și Caietul de Sarcini. Aceste diferențe au fost comunicate Primăriei și au fost avizate de către aceasta.
  • Lucrările au fost executate pe bază de contracte subsecvente, ca urmare a comenzilor primite de la Primărie și pe măsura punerii la dispoziție a frontului de lucru. În urma deciziei Primăriei, 19 intersecții au fost complet modernizate, iar pentru 4 intersecții au fost executate lucrări de construcții-montaj, sistemul realizat de UTI fiind funcțional.
  • După ce s-a atins valoarea contractului (cantități reale executate, la prețurile unitare din acordul cadru), Primăria nu a acceptat contracte subsecvente, care să depășească suma inițială, pentru finalizarea tuturor intersecțiilor și livrarea unui software de management de trafic și a infrastructurii hardware aferente (2 stații de lucru). Primăria a stabilit o prioritizare a lucrărilor și cantităților pentru a se încadra în bugetul alocat  acestui proiect, conform căreia UTI a executat lucrările.
  • Suma încasată de compania noastră corespunde lucrărilor real executate, iar faptul că nu au fost acoperite toate cele 32 de intersecții se datorează unei estimări nerealiste a cantităților incluse în Caietul de sarcini.

 

 

 

 

Articole asemănătoare