automate bilete ploiesti

După ce la patru automate de bilete pentru transportul public în comun, montate în Ploiești, au apărut disfuncționalități, firma care a livrat aparatele a fost notificată de către societatea Transport Călători Express.

Potrivit reprezentanților TCE, la patru automate s-au semnalat anumite probleme, în sensul că, după ce erau introduși bani și dată comanda, biletele nu alunecau în fantă astfel încât să poată fi luate de călători.

Citește și: Surpriză neplăcută pentru clienţii TCE Ploieşti. Ce au găsit în staţia din centru

Deficiențele, spun reprezentanții TCE, au fost remediate de către angajații care se ocupă cu acest serviciu, însă societatea vrea să se asigure că pe viitor nu vor mai exista astfel de probleme, cu atât mai mult cu cât această modalitate de achiziționare a biletelor se dorește a fi încurajată în rândul ploieștenilor.

Costul automatelor de bilete a fost de peste 393.000 de lei. 

Citește și: Ce firmă a câştigat licitaţia pentru livrarea de automate de bilete la Ploieşti

Câștigătoarea licitației a fost declarată compania Alien Concept din Oradea. În total, la Ploiești vor fi montate 30 de automate de bilete.

 

Articole asemănătoare
Social
  • Duminică, 23 Aprilie 2017
  • De Andra Vlad

Se schimbă vremea la Ploiești. Prognoza meteo

Astăzi, la Ploiești, sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie, însă vremea continuă să se încălzească. Astfel, maxima zilei va atinge 15 grade Celsius, în timp ce la noapte termometrele vor...