autobuz TCE

Parcul auto al SC Transport Călători Express, trebuie reînnoit. Iar lucrul acesta îl știe toată lumea, atât ploieștenii care circulă cu mijloacele de transport în comun, dar și autoritățile locale. Cum de câteva zile, mercurul în termometre, în special pe timpul nopții și dimineații a coborât la valori negative, frigul s-a resimțit și în unele autobuze.

TCE Ploiești recunoaște că s-au înregistrat astfel de probleme, în special în autobuzele vechi ale societății. Vorbim de autobuze care nu sunt dotate cu un sistem suplimentar de căldură.

„În autobuzele aduse de la Sibiu nu au fost astfel de probleme pentru că au un sistem suplimentar de căldură. Autobuzele vechi nu sunt dotate cu un astfel de sistem suplimentar”, a declarat Cristian Iancovici, directorul SC TCE Ploiești, care susține că aceste probleme nu se regăsesc nici la troleele care circulă pe traseele 44 și 102, dar nici la travaiul 101.

Citește și: Aventurile unui navetist la -15 grade: TCE a adus Ice Age-ul în autobuzele din Ploiesti

La o astfel de problemă, singura soluție pare a fi reînnoirea parcului auto. De altfel, de-a lungul timpului, TCE a organizat mai multe licitații în acest sens, însă acestea nu s-au finalizat. Ultima licitație a vizat achiziționarea a zece tramvaie second-hand.

La licitație s-a prezentat o singură firmă din Austria, iar oferta a fost considerată neconformă în raport cu caietul de sarcini.

 

 

Articole asemănătoare